VIDEO Cum l-a bătut Claudia Pavel pe Moroșanu, la FERMA: „Nu pot, mă, am gura mică”

13 Februarie 2019, 11:14


	VIDEO Cum l-a bătut Claudia Pavel pe Moroșanu, la FERMA: „Nu pot, mă, am gura mică”
Autor: Dan Brumar
Data: 13 Februarie 2019

Cătălin Moroșanu a pierdut, inexplicabil, o bătălie importantă la FERMA. Luptătorul s-a înclinat în fața Claudiei Pavel, fiindcă n-a știut cum să apuce merele cu gura.

Mușchii sunt buni la fermă, dar la proba de marți seară, care i-a adus față în față pe Cătălin Moroșanu și pe Claudia Pavel, concurenții ar fi trebuit să-și folosească alte abilități. Una dintre ele era cea de a muta mere dintr-un bol cu apă într-un bol gol, folosindu-se doar de gură. Sau de buze. Claudia Pavel nu a avut nicio problemă, fiindcă a înțeles repede care e secretul reușitei, apucând fiecare măr de codiță.

Cătălin Moroșanu, care n-a reușit să mute niciun măr, s-a chinuit în zadar să muște fructele pentru a le putea muta. „Nu pot, mă, am gura mică”, îi striga el de pe margine lui Jorge, pe care Moro l-a luat pe post de antrenor. Claudia Pavel a ajuns, spre mirarea tuturor, fermierul săptămânii.

Acuzată că e leneșă și pierde vremea în fermă, Claudia Pavel s-a schimbat complet după ce a primit funcția de fermierul săptămânii. A devenit responsabilă și interesată de felul în care fermierii vor duce la îndeplinire sarcinile pe care le au. „Îmi place Claudia, s-a schimbat”, a remarcat până și Cătălin Moroșanu.

Însă fermierii au apreciat-o și mai mult după ce a reușit să le procure patru feluri mâncare, răspunzând corect la întrebările pe care i le-a pus Mihaela Rădulescu.

FERMA continuă în această seară, la 21:30.

FULLSCREEN
VIDEO Cum l-a bătut Claudia Pavel pe Moroșanu, la FERMA: „Nu pot, mă, am gura mică”
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO