Sărutul egal cu puterea de a trece duelul de ultima șansă sau cu o frumoasă amintire de adio?


	Sărutul egal cu puterea de a trece duelul de ultima șansă sau cu o frumoasă amintire de adio?
Autor: Mihaela Simion
Data: 25 Septembrie 2020

Au crezut că au înțeles fiecare pas al competiției, dar s-au înșelat. Cea de-a treia săptămână din Ferma le-a arătat concurenților că surprizele apar când se așteaptă mai puțin: de la faptul că au fost nevoiți să stea legați doi câte doi la primul duel cu dublă eliminare!

Aseară, emisiunea a condus detașat topul audiențelor la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, unde show-ul a înregistrat 5.8 puncte de rating și 18.7% share față de televiziunea de pe locul secund care a obţinut 4.3 puncte de rating și 14% share.

Deși fuseseră avertizați de Mihaela Rădulescu că va urma o seară neașteptat de grea, fermierii au avut parte de o mare surpriză când au ajuns în arenă pentru duelul dintre Paul Diaconescu și Octavian Ciovică. Fiecare dintre aceștia și-a putut alege o colegă care să-i ajute în luptă, dar care urma să plece acasă odată cu ei! 

Duelul i-a pus față în față pe Paul și Elena Chiriac cu Octavian și Viviana Sposub. După o luptă aprigă, orășenii au câștigat cu 2-0 și au revenit victorioși în Fermă. Cu ochii în lacrimi, Viviana și-a îmbrățișat colegii și i-a surprins cu gestul final: sărutul cu George Burcea: ”Când mi-am dat seama că o să plec, mi-au revenit în cap toate amintirile și am vrut să rămân cu o amintire și mai frumoasă”. 

Spre surpriza Vivianei și a lui Octavian, Mihaela i-a chemat în arenă pentru a-i anunța că mai au o șansă: cea de-a rămâne în tabăra bandiților dacă vor câștiga un duel individual cu bandiții! Lupta a început între Octavian și Gabi Toader, singurul bărbat bandit și între Viviana și Alina Pușcău. Cine va câștiga și va rămâne în tabăra bandiților, cine va fi nevoit să spună adio competiției, aflăm marți de la 21:30. 

Să fie oare sărutul furat lui George motivația necesară de a lupta până în ultima clipă pentru a rămâne competiție sau să rămână doar amintirea frumoasă, la capătul unui drum greu? Răspunsul îl vom descoperi săptămâna viitoare! 

Ferma. Orășeni vs Săteni

Vezi și: Ferma. In Plus, episodul 9: Dezvăluiri din viața Alinei Pușcău

FULLSCREEN
Sărutul egal cu puterea de a trece duelul de ultima șansă sau cu o frumoasă amintire de adio?
  • /
VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies